Ştiu că suntem în toiul verii şi că afară este o căldură infernală, dar tocmai acest lucru mă face să mă gândesc la vacanţa de iarnă.
sursa Qmagazine.ro |
Vreau răcoare, vreau să pot respira. Simt că nu se mai poate trăi printre betoane, într-un oraş sufocant. Avem nevoie de o vacanţă, aşa că e momentul să o programăm.
Ştiţi zicala: "Omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie"? Eu propun o altă variantă: "Omul gospodar îşi face iarna car şi vara programul pentru vacanţa de iarnă!".
Aşadar, nu trebuie să pierdem timpul, doar avem o vacanţă de programat!
Sursa sophiq-software.com |
Întotdeauna am fost foarte echilibrată, am făcut planuri, căci mereu trebuia să ştiu toate detaliile despre locul în care vom merge şi, bineînţeles, despre modul în care vom călători. Îmi plac surprizele, dar nu cele negative şi mai ales în călătorii. În vacanţă totul trebuie să meargă bine, să fim pregătiţi pentru orice situaţie şi să nu întâmpinăm probleme. Pentru asta avem nevoie de un plan concret, de o strategie sigură, care nu poate de greş.
Bineînţeles, prima oară trebuie să stabilim în ce loc vom dori să mergem la iarnă. Să fie în Romania sau în altă ţară? Să fie însorit sau cu zăpadă? Să fie Milano, Bruxelles, Dublin, Antalya sau chiar Cluj?
Nu contează, puteţi alege o destinaţie ideală pentru dorinţele voastre. Chiar dacă sunteţi înnebuniţi după soare şi plajă sau iubiţi iarna şi zăpada, puteţi opta pentru orice vacanţă. Deşi mai este timp pentru programare, este mai bine să facem toate aranjamentele înainte.

Eu întotdeauna mi-am dorit să vizitez Londra. Acest oraş mi s-a părut a fi tot timpul elegant, superb, de o frumuseţe fără margini.
Sursa blueairweb.com |
Dacă oraşul este unul extrem de distins în timpul anului, Londra în timpul iernii este însă un paradis. Vreau să petrec cele mai frumoase momente în târgul de Crăciun, să încerc toate bunătăţile prezente, să fac multe poze şi să vin acasă cu multe suveniruri. Capitala Angliei este un loc de vis, care trebuie vizitat. Cu siguranţă nu voi rata Oxford Street, Regent Street şi nici faimosul magazin Harood's. Chiar dacă în Hyde Park cei mici sunt răsfăţaţi, nu aş rata nici eu o vizită în tărâmul de poveste. Şi, fără îndoială, aş da o tură cu Roata Gigant, pentru o privire de ansamblu asupra Londrei. Totul pare de vis şi cu siguranţă că în Londra sărbătorile au un farmec aparte.
Sursa perfecte.ro |
Următorul lucru pe care trebuie să-l facem este să alegem o companie de încredere, care să ne ofere transport şi cazare. Pentru mine, compania care îmi oferă calitate şi siguranţă este Blue Air. Data plecării se va stabili uşor, investigând cu atenţie orarul de zbor.
Ştiţi care este avantajul suprem al comandării biletelor de avion din vară pentru vacanţa de iarnă? Aţi ghicit, este vorba despre preţ. Cu cât comandăm serviciile mai din timp, reuşim să facem economii. Bănuţii economisiţi îi putem folosi în călătorie şi ne putem bucura astfel de toate plăcerile.
Orarul de iarnă trebuie consultat cu atenţie din timp, pentru a nu avea neplăceri mai târziu. Trebuie să fim stăpâni pe vacanţa noastră, să ştim destinaţia şi aeroportul unde vom ateriza.
Un lucru uimitor la compania Blue Air este faptul că, prin intermediul site-ului, poţi rezerva un hotel în oraşul unde vei ateriza, sau chiar o maşină. Acest lucru este foarte util, pentru că poţi face toate operaţiunile necesare pentru transport şi cazare dintr-un singur loc, scutind astfel timp.
Serviciile speciale sunt şi el un motiv în plus pentru care să alegeţi o companie de calitate, aşa cum este Blue Air. Posibilitatea de a face Check-in Online este o adevărată binecuvântare pentru aceia dintre voi care nu vor să piardă timp pentru asta în aeroport, dar chiar şi prin metoda clasică de check-in beneficiaţi de gratuitatea serviciului, aşa că nu trebuie să vă faceţi griji pentru acest lucru.
Compania Blue Air deţine o altă caracteristică foarte importantă şi utilă: transfer autocar. Astfel, împreună cu biletul achiziţionat în prealabil puteţi cumpăra şi transferul cu autocarul, asigurat de către Direct Aeroport. Acest serviciu este disponibil din Constanţa sau Braşov către Aeroportul Otopeni şi retur.
Eu una recunosc, sunt o fire care se îngrijorează de gustările care trebuie luate în timpul zborului, aşa că mereu mă interesează acest aspect la o companie precum Blue Air. Am fost foarte fericită să văd că există serviciul Blue Bistro. Pe lângă faptul că meniurile sunt mereu proaspete şi delicioase, preţurile sunt accesibile. Ba mai mult, deseori există reduceri chiar şi de 50% pentru un meniu savuros, aşa că nu trebuie să rataţi ofertele.
Vă recomand cu drag să planificaţi totul din timp şi să fiţi precauţi. Vara e cel mai bun moment să stabiliţi vacanţa pentru iarnă, căci totul va fi mai ieftin dacă rezervaţi din timp. Veţi face economii, veţi ştii din timp toate detalii, aşa că nu veţi avea emoţii că veţi rămâne fără vacanţa mult visată. Cu siguranţă nu vreţi să trăiţi o vacanţă planificată pe ultima sută de metri. O companie low cost poate fi tot ce aveţi nevoie, iar concediul vostru va deveni o perioadă de neuitat!