luni, 15 octombrie 2018

Tu nu vrei clădirea AIA de birouri unde să te simți minunat?

Toată lumea are în minte un răspuns la întrebarea: Care e jobul tău ideal? Răspunsurile ni se schimbă pe măsură ce acumulăm mai multă experiență. 

Când eram mici, de cele mai multe ori spuneam doctor, învățătoare, fotbalist sau cântăreață. Mai erau câțiva copii care răspundeau cu șofer de basculantă sau vânzătoare, dar cam astea erau variantele. Habar nu aveam pe vremea aia cât de multe joburi sunt pe lumea asta. Și cât de greu e să ajungi în punctul în care să fii cu adevărat mulțumit cu viața ta profesională. 

Totuși, nu mi se pare deloc corect să nu ne gândim puțin și la confortul pe care ni-l oferă (sau nu) spațiul unde muncim

Din punctul meu de vedere, atunci când lucrezi contează patru aspecte, care își găsesc prioritatea în funcție de fiecare om în parte:

  • Banii - să fim serioși, banii sunt cei care animă și suntem mereu în căutarea unor metode fie de a câștiga mai mult, fie de a economisi mai mult. Cred că există foarte puține activități și mai puțini oameni care să le facă pentru foarte puțini bani. Aici cred că poate fi vorba doar despre o pasiune uriașă, dar până una-alta noi ceilalți muncim pentru bani.
  • Activitatea în sine - mai exact, ce faci tu zi de zi timp de 8 ore întrerupte doar de pauza de masă. Ambalezi marfă într-un depozit, vinzi parfumuri într-un magazin în mall, ești economist într-o firmă de IT, construiești case pentru oameni fericiți? Nu are nicio importanță pentru ceilalți ce faci, atâta timp cât tu ești mulțumit, nu oftezi când pleci dimineața de acasă sau răsufli ușurat în ultimul sfert de oră de muncă din zi.
  • Colegii - căci chiar dacă le ai pe primele două de mai sus, dacă nu faci parte dintr-un colectiv ok e cam degeaba. Poate sunt și oameni care să poate munci fără să-i deranjeze colegii răutăcioși, bârfele sau împunsăturile. Cred că asta necesită o putere extraordinară și recunosc că eu nu aș putea supraviețui într-un mediu toxic când vine vorba de echipă.
  • Biroul/locul unde îți desfășori activitatea. Am auzit oameni care au renunțat la joburi ok pentru că biroul lor era prea mic, trebuia să îl împartă cu mulți oameni, nu aveau bucătărie ș.a.m.d. Sunt angajatori (să le dea Dumnezeu sănătate!) care chiar pun preț pe confortul oamenilor care lucrează pentru ei și construiesc birouri așa cum trebuie.
Îmi amintesc acum de unul dintre joburile mele dinainte de a-l găsi pe the one. Interviul de angajare a fost unul lung și plin de scenarii care mai de care mai ciudate. 

Aparent, celor care m-au intervievat le-au plăcut răspunsurile mele la întrebări precum Cum ai vinde unui rocker un telefon roz sau Ce ai face dacă trebuie să vinzi ultimul telefon pentru a-ți atinge targetul și din greșeală îl scapi pe jos în depozit? La al doilea interviu eram întrebată câte etaje are clădirea în care suntem și ce culoare are mocheta din sala de așteptare. Și, cum sunt de obicei atentă la astfel de detalii și mă orientez ușor, am nimerit-o.

Trăiască griul, monotonia și birourile trase la indigo. Sau nu?


În prima zi am stat câteva secunde pe loc în fața clădirii pentru a o observa. Nu ai fi zis că acolo lucrează peste 100 de oameni, era o clădire cu patru etaje și urâțică tare. 

Mereu m-am gândit cu ce ar fi putut fi vopsită dacă nu ar fi ales verdele ăla spălăcit îmbinat cu un gri melancolic. Și pe cuvânt că nu am știut niciodată, pentru că toată clădirea mi se părea așa de tristă, încât în timp m-am obișnuit cu imaginea ei și a devenit parte din rutină. 

Mă gândesc doar ce impact ar fi avut asupra angajaților o clădire mai veselă, mai impunătoare. Așa, vedeam doar niște fețe triste care intrau pe poartă. Unii nici nu aruncau privirea spre ea, mergeau grăbiți, cu cartela de acces în mână și ochii pe ceas. 

Cum intrai pe ușă, începea haosul. În dreapta era biroul portarului, care stătea acolo în ture lungi, analizând imaginile camerelor de supraveghere și pregătit să acționeze în caz de pericol. 

În față, nu exagerez dacă spun că era un infinit de cabluri. Mai groase, mai subțiri, negre, verzi, albe, într-o învălmășeală cum greu îți poți imagina sau pot eu explica. Duceau toate într-o cameră unde erau serverele și baza de date. Niciodată nu am înțeles cum nu se putea organiza și de ce erau atât de expuse. Nici din punct de vedere estetic nu era ok, dar nici al siguranței. O dată, o colegă s-a împiedicat de ele și tot sistemul a fost la pământ o jumătate de oră.

În stânga, erau mereu rezervele pentru dozatorul de apă. Suficient de multe pentru a fi aproape imposibil să ajungi la automatul de unde puteai cumpăra câteva gustări dulci.

Și apoi scările, pe care trebuia să le urci cu foarte mare grijă, pentru că fiind foarte înguste puteai oricând să te alegi cu o gleznă luxată. Niște scări cu gresie albă, pe care se vedea și cel mai mic fir de păr blond. Toate etajele aveau exact aceeași organizare și nu știai că nu ești la cel potrivit atunci când vedeai oameni pe care nu îi știai. Cât de impersonal, mă gândeam mereu.

Îmi imaginam atâtea moduri creative de amenajare, având în vedere că la fiecare etaj echipele aveau un domeniu de activitate bine definitiv: vânzările, suportul tehnic, contabilitatea și conducerea. Măcar vopseaua să fie diferită, măcar mocheta albastră cu pătrățele sau culoarea jaluzelelor. 

Fiecare etaj avea o sală uriașă cu birouri... identice. Un calculator lângă un alt calculator, un scaun lângă alt scaun, o bucătărie cu gresie și faianță crem, o baie cu aceeași gresie și faianță ca în bucătărie.

Nu se poate ca totul să fie monoton în clădirea asta, așa că mi-am făcut un mic proiect de a descoperi sau inventa măcar ceva creativ aici. Și am căutat, și iar am căutat și exceptând faptul că pachetele noastre pentru prânz erau diferit... înțelegeți ideea. 

Așa că am început să îmi transform biroul. TREBUIA să fie altfel. Și mi-am adus tot felul de decorațiuni, mi-am făcut un loc special pentru agende, mi-am adus o cană simpatică și am făcut un mic coș pe care îl umpleam cu bomboane sau ciocolățele pentru colegi. 

Habar nu am dacă cineva a observat biroul meu printre celelalte, dar eu mă simțeam tare bine. Ca atunci când ești la școală, ai uniformă, dar sunt câțiva copii care mai adaugă o eșarfă, o broșă sau alt accesoriu pentru a schimba ceva.

Ce aș face eu dacă ar trebui să pun bazele unei clădiri de birouri?


În primul rând, nu aș face treabă de mântuială. Am trăit pe propria piele experiența unui birou într-o clădire insipidă, inodoră și incoloră și ȘTIU că asta va afecta starea de spirit a angajaților mei și, implicit, productivitatea lor. Tu nu ți-ai dori angajați veseli la birou, motivați, care să facă treabă foarte bună?

Fără doar și poate aș apela la un birou de arhitectura. Asta nu e treabă la care să te ambiționezi că știi și singur. Ce, nu a mai construit lumea clădiri în care muncesc bine mersi oamenii? Nu e deloc așa. E o energie acolo, fie că ești fan sau nu feng shui sau altele. Dacă tu știi că poți să deschizi o echipă de vânzări și că ești un team leader foarte bun, ai încredere în arhitecții cu adevărat buni. Așa cum sunt cei de la AIA Proiect - Birou de proiectare.

Pentru că dacă vrei să-ți faci un tort mergi și comanzi la cofetărie, dacă vrei să îți faci unghiile alegi o manichiuristă, iar dacă vrei o casă apelezi la profesioniști care te ajută cu orice proiect de casa.


Și aș vrea un consultant cu care să am o relație minunată, căci aș pune puțin mai mult de un infinit de întrebări și aș răspunde la și mai multe. Procesul creionării unei clădiri nu e ușor, este nevoie de ore întregi de muncă pentru ca arhitectul să înțeleagă ce nevoi ai tu și cum să le aplice cât mai estetic cu putință.

AIA Proiect - biroul de arhitectură pe care vrei să te bazezi


Foarte important este faptul că AIA Proiect nu este un intermediar, toate proiectele de case sunt făcute de ei, cu autorizație de construiri și servicii adiacente care se pot accesa ulterior la prețuri foarte bune.


Atunci când vrei să construiești o casă, întâi trebuie să ai terenul, apoi alegi arhitectul și te zbați un pic pentru certificatul de urbanism. Sau apelezi la AIA și se ocupă ei de tot, inclusiv de evaluarea costurilor de autorizare, proiectare și execuție, dar și de încadrarea conform realității a construcției în regulamentele locale. 

Aș vrea pentru angajații mei o clădire cu două etaje, unde birourile să fie motiv de zâmbete. Totul să fie colorat, să uităm de gri și de faianța albă. 

Sunt convinsă că cei de la AIA Proiect ar reuși să pună în practică toate ideile mele crețe și ar interveni cu argumente pragmatice, care să tempereze puțin entuziasmul meu nefondat (suntem la muncă totuși, nu într-o grădiniță!).

Și aș folosi terenul mic din curte pentru a amplasa un grătar - trăiască ziua de vineri și tradiția lunară de a face grătarul împreună pentru masa de prânz! Tot în curte ar fi și doi căței simpatici, pe care sigur i-am mângâia ori de câte ori s-ar ivi ocazia. 

Petrecem mai mult timp la muncă într-o zi decât acasă cu cei dragi, de ce să nu-l facem cât mai confortabil cu putință?

_____________________ 
Acest articol participă la competiția SuperBlog 2018

Pagini