De ce ne doare spatele când stăm la calculator?

Expresia „om cu scaun la cap” nu mai are azi aceeași însemnătate. Desigur, ne referim la un om înțelept, însă piața de mobilier ne arată că nu doar la cap avem nevoie de un scaun bun în zilele noastre. Petrecem atât de mult timp la calculator, la cursuri sau la birou încât spatele nostru cam are de suferit. Încercăm noi să îl protejăm cât de cât, dar oare reușim? E drept că dacă numărul de ore petrecute pe scaun crește, este foarte greu să menții o poziție fermă. Ba mai întindem un picior, ba ne mai cocoșăm, ba mai stăm cu coloana strâmbă. Și uite așa ne întrebăm de ce oare ne doare spatele zi de zi și de ce nu reușim să ne ameliorăm cu niciun chip starea. Acum ceva vreme eu am comandat un scaun de birou ieftin de care mă bucur chiar și acum, când scriu aceste rânduri. Mi-am îmbunătățit cu mult postura și parcă nici spatele nu îmi mai este atât de încordat în ultima vreme.


Încerc să nu stau niciodată mai mult de o oră nemișcată pe scaun și să mă ridic cât mai des pentru pauze, chiar dacă asta înseamnă doar să merg să îmi umplu un pahar cu apă. Mișcarea este foarte importantă, iar o viață sedentară nu poate aduce decât probleme. Scaunul trebuie ales dintr-o categorie de scaune de birou de calitate, cu o bună susținere pentru spate și posterior. Vă recomand un scaun de birou din gama scauneonline.ro, unde nu doar calitatea este înaltă, dar și prețurile sunt foarte prietenoase cu orice buzunar. Merită să investim ceva mai mult într-un scaun de birou de calitate, pentru că de el depinde sănătatea coloanei noastre și cu siguranță că ne dorim cu toții un spate sănătos, fără dureri.


Țineți minte că poziția este extrem de importantă atunci când stăm pe scaun și insist asupra acestui aspect pentru că ne poate scoate dintr-o mulțime de probleme. Puteți observa în imaginea de mai jos care este postura corectă pentru a sta pe un scaun de birou:


Când avem foarte mult de muncă la calculator, este important ca măcar o dată la o oră să luăm pauze scurte în care să facem anumite exerciții simple pentru coloană, precum cele de mai jos. Sunt foarte ușor de făcut pe orice scaune de birou și au rolul de a detensiona spatele.


Așadar, pentru a nu mai avea probleme cu spatele trebuie să investim într-un scaun bun, să adoptăm o postură corectă și să facem pauze dese. Pare simplu, nu?


Pagini