Sport, sport, sport!

Știai  că există statistici care confirmă faptul că imediat după sărbători este momentul pefect să te apuci de sport? Ei bine, pe același considerent am hotărât împreună cu mândrul meu că n-ar strica să ne apucăm și noi de un pic de mișcare. I-am zis scurt și la obiect, chiar după ce ne-am obișnuit cu ideea de 2016: după sărbători ajută o bicicletă elipticăOchii lui și-au năpustit atenția asupra mea și după câteva clipe de tăcere, am concluziat că trebuie să investim în câteva elemente sportive cărora să le găsim un loc în garsoniera noastră. 



❤❤❤

Evident, dacă ar fi fost să ne luăm tot ce ne-a trecut prin minte, am fi avut în coșul de cumpărături o bandă de alergat, dar și o bicicletă eliptică, exact ca cea pe care am amintit-o mai sus. Dar n-am reușit să găsim locul perfect pentru ele în garsoniera noastră așa că ne-am orientat spre lucruri ceva mai micuțe. În primul și în primul rând ne-am luat fiecare adidași de alergare de la SportAddict pentru momentul în care zăpada va trece și vom putea ieși la alergat prin vreun parc. Deci: adidași de alergare... bifat! Banda de alergare... nebifat.

Iar pentru că tot e iarnă și până când nu o să mai fie iarnă o să mai treacă ceva vreme, ne-am hotărât să practicăm și ceva sport de sezon. Asta așa... să treacă timpul mai repede. Știu că încerci să îți imaginezi cum că eu aș putea merge cu skiurile sau cu placa de snowboard. Ei bine, nu pot. N-am încercat, dar având în vedere că nici cu rolele nu mă simt ca în al 9-lea cer, e mai mult decât clar că nu am o chemare spre zona asta a sporturilor. Dar mândrul meu s-a gândit că sania ar putea fi o idee grozavă. Deci, imediat cum zăpada s-a așternut mai bine și ne-am făcut ceva timp, am plecat la săniuș pe un deal la mine la țară. Pe cuvânt că a fost drăguț și palpitant. Ca o notă personală, trebuie să îți mărturisesc faptul că nici acum nu am reușit să înțeleg cum mama zăpezii se ține cârma la săniuș. Drept m-am dus... drept de tot! Într-un fel, aș putea spune că sania și pârtia au reprezentat pentru noi banda de alergat cea nouă.

Pagini