Rutina mea de îngrijire a dinţilor este puţin dezordonată, pentru că schimb mereu produsele. Îmi place să încerc mereu alte paste de dinţi sau alte ape de gură, pentru că nu sunt prea pretenţioasă în acest domeniu.
Pasta de dinţi cu anason Pell Amar mi s-a părut foarte interesantă în primă fază, aşa că am fost super curioasă să o încerc. Are o cantitate de 50 ml şi expiră în termen de 12 luni de la deschidere.
Recipientul este unul normal, iar produsul iese din tub prin apăsare.
Modul de utilizare este evident, aşa că nu cred că pentru cineva este o surpriză ce scrie mai jos.
Avantajul acestei paste de dinţi este acela că nu are fluor, dar totuşi conţine SLS (Sodium Lauryl Sulfate). Restul de ingrediente sunt:
Părerea mea despre acest produs nu este tocmai fericită, pentru că nu consider că gustul pastei de dinţi este potrivit pentru oricine. Gustul de anason este dulceag, puţin înţepător, iar mirosul la fel. Dacă vă doriţi o pastă mentolată, atunci aceasta clar nu vi se potriveşte. Eu prefer orice fel de pastă, dar aceasta nu o pot agrea. Din păcate, în dimineaţa în care am folosit-o am simţit că dacă voi continua spălarea îmi va veni rău, aşa că am renunţat.
Este posibil ca vouă să vă placă o pastă de dinţi dulce, fără mentol, dar aceasta nu a fost pe placul meu şi nici măcar al prietenului meu.
Apa de gură cu mentă Pell Amar, cu o cantitate de 250 ml, este produsul care a devenit parte din rutina mea zilnică.
Deşi pare o apă de gură normală, sistemul de dozare este inedit şi util. Nu trebuie să te chinui să pui în căpăcel, ci doar să apeşi, iar apa de gură va rămâne în recipient şi va putea fi folosită eficient. Trebuie însă puţină grijă, pentru că dacă apasaţi tare pompiţa va scoate produs cu putere şi nu vreţi să vă pătaţi pijamaua (eu am păţit-o!).
Ingrediente:
Părerea mea despre produs este una bună, acesta satisfăcându-mi toate aşteptările pe care le am eu de la o apă de gură.
Fiind cu mentă, este imposibil ca apa să nu fie mentolată, dar eu o consider moderat de mentolată. Nu mă ustură gura atunci când o folosesc, chiar dacă o ţin mai mult de 20-30 de secunde. respiraţia rămâne proaspătă, iar gura se simte curată în profunzime.
Sunt foarte mulţumită de acest produs şi cu siguranţă este de luat în seamă pentru o viitoare achiziţie.
Produsele se pot găsi pe site-ul de produse româneşti PellAmar.com, eu una nu le-am văzut în alte locuri, precum site-ul EMAG.
Care sunt produsele voastre preferate pentru îngrijirea dinţilor?