Îngrijire delicată și hidratare cu CeraVe

Cred că pe lumea asta există două tipuri de femei: cele care folosesc după fiecare baie o cremă sau unt de corp și cele care o fac... de câteva ori pe an? Din păcate, mă situez în a doua categorie. La mijloc sunt mai mulți factori printre care comoditatea, lipsa timpului uneori, nu știu ce produse să cumpăr și, slavă Domnului, nu am o piele uscată care să necesite o îngrijire aparte.

Însă mi-am schimbat puțin viziunea de când am primit coletul CeraVe și am testat produsele.

Crema de corp m-a convins cât de diferită poate fi pielea mea după aplicarea ei, cât de moale, catifelată și cu adevărat hidratată se poate simți. Este untoasă, dar intră repede în piele și lasă un miros plăcut, suav.

Gelul de curățare m-a nimerit exact la fix într-un moment în care urmez un tratament antiacnee și aveam nevoie de un produs pentru spălarea feței care să fie blând și să nu îmi agreseze și mai mult tenul afectat. Și s-a potrivit la fix nevoilor mele! Îmi place că nu face spumă, este ușor de folosit, curăță bine și este extrem de delicat.

Despre brandul CeraVe

Încă din 2005, CeraVe lucrează la crearea unei formule perfecte pentru îngrijirea pielii folosind cele trei ceramide esențiale (ceramidele 1, 3, si 6-II), acizi grași și alte lipide pentru repararea și întărirea barierei naturale a pielii. 

Azi, gama CeraVe este disponibilă și în România, după ce este atât de apreciată de americani! Produsele CeraVe conturează o gamă de produse blânde și eficiente: geluri de curățare, loțiuni și creme hidratante pentru față și corp.

Voi ați încercat aceste produse? 



Pagini