Produse terminate în ultimele luni (un munte și jumătate)

Iar am terminat o grămadă de produse și am umplut o pungă uriașă. Am făcut repede poze și le-am dus la cutia de gunoi pentru plastic/hârtie. Între timp, punga pare că iar se umple. Cum, domnule, cum?


În ordinea numerelor de pe tricouri:

-Săpunuri Dove, Le Petit Marseillais, Fa și Apiland - în ordinea preferințelor, de la cel mai hidratant și plăcut până la cel care usucă cel mai mult pielea;


-Săpun lichid Palmolive - l-am cumpărat doar pentru sticluța asta simpatică, dar nu pot spune că săpunul a fost senzațional;
-Șampon Head&Shoulders cu citrice - pentru că mă salvează atunci când alte șampoane îmi provoacă mătreață;
-Gel de duș Dove Purely pampering - cremos, hidratant, miros plăcut, like, like! 


-Gel intim Jessa - este un gel intim pe care îl iubesc cu toată inima încă de la prima utilizare și până la ultima picătură. Are o formulă ce nu face multă spumă, dar curăță delicat și nu provoacă iritații. Nu are alcool și nici parfum, fiind formulat anume pentru a proteja PH-ul natural. Acum sunt la al treilea tub și nu m-aș despărți niciodată de el pentru orice alt gel parfumat și plin de iritanți. Iar partea cea mai bună este prețul: 9 lei în DM;
-Gel intim Canogel - l-am cumpărat la recomandarea doamnei ginecolog. Pot spune că mi-a plăcut destul de mult, cu toate că parfumul nu e cel mai plăcut și nici prețul cel mai accesibil. Tot la Jessa rămân;
-Deodorant Ziaja - mi-a plăcut mult în perioada de primăvară, când l-am terminat. Nu cred că ar fi făcut față în zilele caniculare de acum;

-Demachiant Bioten cu miere și cimbrișor - ce încântare! E fenomenal demachiantul acesta: curăță bine machiajul, nu lasă pielea lipicioasă (deși mă spăl după), nu ustură ochii. În plus, are un miros taaare plăcut. I-au schimbat acum ambalajul, dar are aceeași formulă;
-Cremă demachiantă fără lacrimi Vivanatura - un alt demachiant care îmi place mult. A făcut treabă bună, singura observație ar fi aceea că este mai uleios;
-Cremă Shea Relaxa Aromatherapy - review AICI;


-BB Cream Lioele Triple the Solution- mi-a plăcut la nebunie acest BB Cream. L-am comandat de pe Ebay cu 20$ acum ceva vreme și l-am folosit până la ultima picătură. Are și SPF 30, nu mi-a cauzat probleme ale tenului și are o acoperire foarte bună. Mă gândesc serios să îl recumpăr;
-Fond de ten Bourjois Healthy mix Radiance Reveal - un alt produs bun, ce are review AICI;
-Mascara Extreme de la un magazin random, o adevărată nenorocire, aruncat după prima folosire (periuță ce lipește genele, formulă ce cade sub ochi etc.);


-Oje: Golden Rose, OPI (AICI), Leydi (AICI), Max Factor (AICI). Toate sunt îngroșate, nici pe departe terminate;
-Ulei de argan - foarte bun pentru hidratare;
-Ulei de flori de cireș - am scris AICI cum l-am folosit;


-Tartă Yankee Candle Honey Blossom - nu credeam că aceste tarte sunt cu adevărat eficiente, dar aceasta făcea toată casa să miroasă extrem de bine după doar 10 minute de ardere în lampa de aromaterapie. În mod cert o să îmi mai cumpăr și alte variante, mai ales că tarta este foarte spornică și ieftină, în jur de 8 lei pe Aoro.ro;
-mostre de parfum, de cremă Ziaja și BB Cream corean - toate mi-au plăcut mult:
-buffer pentru unghii - arunc destul de des astfel de buffere;


-pastă de dinți Auromere (o puteți cumpăra de AICI, de pe iHerb). Este o pastă de dinți din plante și argilă, care poate fi puțin cam ciudată la început, dacă sunteți obișnuiți cu pastele de dinți clasice din comerț. Pentru că nu este atât de mentolată, am folosit apă de gură după fiecare spălare;
-suplimet cu merișoare 4200mg și vitamina C (se găsește AICI). Am mai scris pe blog despre faptul că nu reușeam să scap cu niciun chip de cistită, așa că am încercat toate metodele. Aceste pastile cu merișoare nu m-au ajutat, chiar nu am simțit nici că previn infecția, nici că mi-au ameliorat durerile când aveam câte o criză. Între timp am aflat despre D-manosse de pe iHerb și mi-am cumpărat un borcan care care m-a ajutat enooooorm! Au trecut 4 luni de când sunt bine și nu îmi vine să cred, dar despre asta voi scrie mai multe într-un articol separat;
-multi-vitamine Alive Max6 Daily (de AICI) - îmi plac vitaminele Alive și le cumăr de pe iHerb pentru că le găsesc aici cu un preț mai bun decât în țară.

Sunt foarte curioasă să știu dacă ați folosit vreunul dintre produsele terminate de mine și ce păreri aveți!




Pagini