OOTD: Frig de crapă pietrele

Zi friguroasă ca cea în care am făcut aceste fotografii nu știu să mai fi prins iarna aceasta. Am îngețat teribil de tare și, cu puțină atenție, mi se pot vedea în fotografii mâinile roșii și degerate.



 ❤❤❤
Cu toate că am purtat bluză, vestă și geacă groasă, nu am putut scăpa de dârdâit. Câteva poze făcute pe fugă, apoi am mers cât de repede se poate acasă, la un ceai fierbinte de ghimbir cu miere și lămâie. Voiam însă neapărat să vă arăt câteva articole noi în garderoba mea. În primul rând, este vorba despre această vestă Romwe tare frumușică și, contrar aparențelor, călduroasă. De ce contrar aparențelor? Pentru că mă așteptam să fie ceva mai groasă în realitate, având în vedere că așa arată pe site. Sub vestă port o bluză crem simplă, ușor de asortat. Este genul de bluză pe care o arunci pe tine când nu știi cum să te îmbraci, îți pui o pereche de blugi și una de teniși, o eșarfă și ești gata de plecat. 

În partea de jos se remarcă un articol nou mie: pantalonii de piele. Am avut ceva emoții până să îi primesc dar, acum că îi am, pot spune că îmi plac mult și că vreau și alte modele (poate un burgundy?). Neapărat trebuie să vă menționez că această pereche de pantaloni de piele este tare controversată pe site, asta pentru că mărimile sunt mai mari. Eu am optat pentru S, cercetând comentariile și pozele. Dacă în talie îmi vin, pe picior parcă sunt puțin lărguți. Așa că mare atenție la dimensiuni!





Sper că vremea va fi ceva mai potolită în următoarea perioadă, căci eu și frigul... not friends! 
Aștept cu mare drag comentariile vosatre!
 ❤❤❤

Pagini