24 noiembrie 2014

Un oraş care pune preţ pe detalii este un oraş de preţuit

Cu toţii ne dorim să trăim într-un oraş frumos în adevăratul sens al cuvântului. Detaliile fac diferenţa, aşa că fiecare oraş trebuie să fie echipat în aşa fel încât să fie pe placul locuitorilor. Încă din momentul în care păşim într-un oraş nou putem remarca modul în care acesta este amenajat. 

În fiecare oraş trebuie să se ţină cont de nevoile cetăţenilor. De exemplu, pentru a spune că un oraş este echipat corespunzător trebuie să îl vizităm atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte. Acesta este un truc excelent pentru a vedea exact ce lipsuri există şi pe ce se pune accentul. Pe de altă parte, dacă întrebăm diverse categorii de vârstă cu privire la nevoile lor, cu siguranţă răspunsurile diferă.

Spaţiile de joacă, ideale pentru copii şi părinţi

Lipsa spaţiilor de joacă este o problemă mare pe care un oraş o poate avea. Copiii au nevoie de locuri special amenajate pentru a face mişcare şi pentru a se distra, fără a se afla în pericol. Din păcate, există multe oraşe care nu pun la dispoziţie asemenea spaţii de joacă într-un număr însemnat. Părinţii îşi doresc să poată merge cu cei mici în asemenea locuri, unde să petreacă timp împreună şi unde să îşi bucure micuţii.


Decorurban.ro oferă echipamente de joacă la o calitate înaltă, perfecte pentru a satisface chiar şi cel mai mofturos prichindel. Ce spuneţi de un leagăn în care copiii să se dea minute în şir, unde să râde şi să se bucure de copilărie? Dar despre o trambulină sau un tobogan diferit, atractiv pentru copii?


Indiferent că se optează pentr echipamente tematice sau pentru alte articole de joacă, succesul este garantat pentru copii. Parcurile de joacă amenajate în tot oraşul sunt un mare plus şi cu siguranţă că locuitorii vor fi mulţumiţi. Cu toate acestea, nu doar părinţii sau bunicii se bucură de instalarea unor asemenea echipamente, ci şi trecătorii. Uneori, este pur şi simplu minunat să treci pe lângă un parc de joacă şi să auzi râsetele cu poftă ale micuţilor, să le vezi fericirea de pe chip când le urmează rândul la tobogan sau pur şi simplu când reuşesc să se dea sus de tot în leagăn. Astfel de parcuri trebuie amplasate în locuri bine alese şi constituie, fără îndoială, un punct de atracţie principal pentru toţi copiii dintr-un oraş.

Pentru bunici, băncile sunt o adevărată binecuvântare

Oricât de mult vrem să negăm, înaintarea în vârstă îşi pune amprenta asupra fiecăruia dintre noi. Observăm zilnic persoane vârstnice cărore le este foarte greu să îşi desfăşoare activităţile, din cauza stării de sănătate şubrede. Mersul până la piaţă, plătirea facturilor şi chiar o mică plimbare cu nepoţeii pot fi motiv de suferinţă pentru bătrâni. Ei obosesc mult mai repede şi tocmai din cauza acestui motiv uneori renunţă la drumurile lungi. Pentru a-i ajuta în momentele grele, amplasarea băncilor în întreg oraşul este o adevărată binecuvântare.


Pe trotuare sau în parcuri de joacă, o bancă este apreciată de către persoanele în vârstă. Atunci când bunicii merg cu nepoţii la joacă, în timp ce cei mici se distrează cu prietenii, o bancă poate fi de ajutor pentru bătrânii obosiţi. Cu toate acestea, nu doar cei în vârstă apreciază băncile. Şi tinerii profită de puţină odihnă uneori, când aşteaptă autobuzul sau când discută.

Şi cine a zis că băncile sunt doar pentru odihnă? Decorurban.ro reinventează scopul băncilor,  şi le transformă în... mese de şah! Într-un foişor sau într-un parc, mesele de şah cu băncuţe pot deveni o adevărată atracţie pentru iubitori ai "sportului lent". Nu trebuie decât să vă aduceţi piesele de acasă, fără a avea grija tăbliei.


Decorurban.ro, cheia către un oraş frumos pentru tineri!

Viitorul aparţine tinerilor, se spune. Nimic mai adevărat, iar acest lucru trebuie să se reflecte şi în aspectul unui oraş. Detaliile puse pe generaţiile tinere aduc un plus de prospeţime şi de vitalitate unui oraş. Pentru aceia care iubesc să facă mişcare şi merg zilnic cu bicicleta, este obligatoriu ca într-un oraş să se conştientizeze nevoia de protecţie a bicicletelor. Un rastel poate fi cea mai bună variantă pentru biciclişti, iar Decorurban.ro este site-ul de unde se pot achiziţiona articole excelente pentru un oraş modern.


Pe de altă parte, pentru tinerii care iubesc skateboarding-ul, Decorurban.ro pune la dispoziţie oraşelor platforme de calitate, care vor face deliciul pasionaţilor. Cu skateboard, role sau bicicletă, orele vor trece rapid în parcurile în care este montată o asemenea platformă. În acest fel adolescenţii vor petrece timp preţios afară, făcând sport şi încărcându-se cu energie pozitivă.


Pentru un oraş curat, modern şi inteligent amenajat, Decorurban.ro este cheia! Oraşul în care mi-ar plăcea să trăiesc cuprinde toate elementele menţionate mai sus, dar şi multe altele, pe care vă invit să le descoperiţi pe site-ul DecorUrban.ro.

Pentru voi ce detalii contează într-un oraş? Sunteţi mulţumiţi de aspectul oraşului vostru?