Acelaşi 7 noiembrie, 10 ani distanţă



  07 noiembrie 2004


   Sunt elevă, micuţă şi sfioasă. Mă consider responsabilă şi ştiu că datoria mea este să învăţ bine. Eram la vârsta când încă mai credeam că dacă îmi fac părinţii mândri chiar voi schimba ceva. Nu aveam internet, tabletă sau smartphone, nici măcar nu auzisem de ele în acea vreme. Dimineaţa mea de 7 noiembrie în anul 2004 a început ca orice zi de şcoală, la ora 07:00. Clasicele pregătiri, o uniformă călcată neglijent şi părul prins în coadă mă urmăreau zi de zi. Înfulecam în fiecare dimineaţă o felie de pâine cu gem, zacuscă sau brânză topită, mama mă obliga să o fac.

   Şcoala era interesantă atât cât se putea, până la urmă, câţi copii pot spune că iubesc din tot sufletul şcoala? Ajung acasă în jurul orei 13:00. Vin împreună cu alte colege, cu care vorbesc şi râd tot drumul. Scap de uniformă şi m-am echipat cu haine comode de casă. Surioara mea are doar câţiva anişori, aşa că uneori rămânea în casă sub responsabilitatea mea. Nu pot să spun că o urăsc, doar că aş fi preferat să fiu singură la părinţi. Îmi fac temele în aceste condiţii, sunt tare responsabilă din acest punct de vedere.

   După teme, cam pe la ora 16:00, îmi rezerv pentru mine minim 30 de minute pe care să le petrec la calculator. Când părinţii mi l-au cumpărat eram în al nouălea cer, chiar dacă mergea incredibil de greu, se bloca întruna şi era la "mâna a treia". Era calculatorul meu, iar la internet nici nu visam. Nici nu ştiam atunci despre asta, eu mă bucuram de jocurile mele preferate: Mario, Solitaire, unul cu motociclete şi unul cu bile care trebuiau potrivite după culori. Un verişor îmi adusese pe CD Hercules, dar jucam puţin, pentru că nu îmi permitea calculatorul. Ţin minte ce bucurie am simţit când mi-a adus şi muzică, 2-3 filme, printre care şi "A walk to remember", dar şi videoclipuri (îmi amintesc că "From Sarah with love" era favoritul meu).

   După ce stingeam calculatorul, treceam lângă sobă şi citeam puţin sau tricotam, o pasiune pe care încă o mai am şi acum. La ora 8:30 e ceasul de somn, pentru că mâine urma o nouă zi de şcoală. Nu uitam însă să potrivesc în ghiozdan cărţile şi caietele, dar şi penarul cu multe culori, pixuri şi stiloul care îmi păta mereu caietele. Urma o noapte normală, în pat cu surioara care nu putea să doarmă dacă nu îmi ţinea mâinile pe faţă şi dacă nu scrâşnea din dinţi toată noaptea... 

   07 noiembrie 2014


   Mă trezesc la 8:45, azi e vineri, deci zi lejeră la facultate. Pornesc net-ul pe telefon, căci de când aveam un router wireless mă conectam chiar şi de pe banca din faţa blocului. Îmi fac ritualul la baie, mă machiez şi mă îmbrac în hainele alese de cu seară. E frig, optez pentru blugi, un pulover pufos şi o geacă mai groasă. Între timp fac cafeaua, o beau rapid în timp ce mă încalţ. Nişte cizme noi, destul de scumpe, dar noi să fim sănătoşi! Iau geanta, închid uşa şi fug către staţie. Autobuzul vine şi alerg puţin după el, ca să cobor apoi după două staţii. Eu şi toate vârstnicele care merg la piaţă. Nu mă simt vinovată.

   Cursul de la 10 la 12 este la Engleză, câteva tehnici de conversaţie utile în Jurnalism. Îmi place, timpul trece repede, dar între timp mă conectez la wifi-ul celor de la laboratorul de lângă, aflasem parola. Am verificat ultimele mail-uri, notificări de pe Facebook şi noutăţile de pe Instagram. Descopăr o nouă provocare la SuperBlog, pentru care, de altfel, scriu şi acest articol. Termin cursul la 12 fără ceva şi plec către casă. Trec însă prin piaţă, să cumpăr câteva fructe şi legume. Iau din nou autobuzul şi ajung acasă. În faţa blocului telefonul începe să îmi vibreze continuu: mi se actualizau mailurile şi notificările, căci internetul mi se conecta automat.

   Ajung înăuntru, mă schimb şi fac o salată rapidă. Între timp, pornesc laptopul (achiziţionat după ce am aşteptat multiple oferte) şi las un playlist de fundal să îmi bucure urechile. Iau salata în faţa laptopului şi o mănânc uitându-mă la clipuri pe youtube, apoi mă apuc puţin de lucru. Pentru că jobul meu este online şi fără internet nu ştiu cum aş putea trăi lună de lună. Ar fi imposibil să trimit proiectele prin scrisori, presupun. Nu uit nici de blog, de răspunsul la comentarii şi de conversaţiile cu alte persoane prin intermediul reţelelor de socializare. 

   E deja 18:30. Ies afară pentru o plimbare lungă cu prietenul meu. Ajung acasă, fac o baie lungă şi un mic ritual de îngrijire pentru ten. Mai mănânc ceva şi iau laptopul în pat, pentru câteva episoade din The Mentalist, White Collar sau New Girl. Mai stau puţin pe internet, fără un scop precis. E aproape miezul nopţii de când pierd timpul în acest fel. Poate ar trebuie să mă opresc aici. Pun laptopul pe birou şi iau tableta, unde mai petrec vreme bună jucând jocuri sau stând pe Instagram. Adorm pe la 1 noaptea, cu televizorul aprins, programat să se stingă în 45 de minute. Mâine va fi sâmbătă, voi dormi mai mult...