De 20 de ani făceau parte din viaţa mea. Cum cine? Microbii! Nu sunt însă parte doar din viaţa mea, căci cu toţii îi contactăm zi de zi. Se poate spune că al treilea Război Mondial este împotriva microbilor care ne pândesc la tot pasul şi care ne cauzează o grămadă de probleme. Singura problemă este că, în mare parte, este aproape imposibil să învingem armatele inamice.
Soarta omenirii poate fi în mâinile mele, dar este în aceeaşi măsură şi în mâinile tale. Pentru a putea observa ce doresc microbii de la noi şi cum să îi combatem, eu, în calitate de aprigă luptătoare membră a echipe de cercetare mondiale împotriva microbilor, am hotărât să le trimit o scrisoare de lămurire. Aşa am aflat scopul lor, din răspunsul care nu a întârzait să apară:
"Salutare, oameni fără apărare.Eu sunt Micro-B, şeful absolut al tuturor armatelor mele aflate în toate colţurile lumii. Nu există nimic care să fie mai puternic decât noi sau mai răspândit, aşa că puteţi să vă consideraţi deja învinşi. Scopul nostru credeam că vă este familiar deja: dorim TOTUL! Vrem să punem stăpânire pe orice părticică din planetă, să ne înmulţim în fiecare secundă şi să vă înlăturăm ideile puerile care vă dau convingerea că ne puteţi învinge. Oricâte produse de igienă şi curăţenie veţi inventa, tot nu ne veţi putea combate definitiv. Sunteţi mult prea dezinformaţi, ştiţi doar că ne place umezeala şi că producem diverse afecţiuni. Dar nu ştiţi încă trucurile pentru a ne învinge, aşa că noi nu ne temem. Totul e în mâinile voastre!"
Trebuie să recunosc că hotărârea şi încrederea conducătorului Micro-B m-au speriat puţin, însă el transmitea indirect faptul că există un truc care ne poate ajuta să le fim cu un pas înainte. Ultima idee, "Totul e în mâinile voastre!" m-a pus pe gânduri. Mâini, degete, microbi. Stai o secundă! Se spune că pe mâini purtăm cei mai mulţi microbi, deci de aici începe totul!
Am început împreună cu echipa mea de cercetare să descoperim ce putem aduce nou, astfel încât să avem mâinile curate şi ferite de microbi. Dacă reuşeam să controlăm acest aspect, atunci cu siguranţă că armatele lor s-ar fi împuţinat vizibil, iar noi puteam avea o şansă de izbândă. Am analizat îndelung problema şi am ajuns la 2 mari concluzii:
1. Trebuie să ne spălăm des mâinile cu apă şi săpun
Pentru a omorî microbii, este esenţial să ne spălăm cât mai des pe mâini cu apă şi săpun. Acest truc e vechi de când lumea, dar dă roade. Cu toate acestea, dacă lăsăm mâinile ude şi nu le ştergem adecvat facem o mare greşeală, dar despre asta veţi citi mai jos.
2. Trebuie să renunţăm la prosoape textile şi la uscătoarele de mâini
Aceasta a fost concluzia care avea să schimbe cu totul soarte omenirii! În general, cele mai folosite pentru acest scop sunt prosoapele textile, care sunt de nelipsit într-o baie sau bucătărie. În urma studiilor noastre, am aflat că umezeala din aceste prosoape făcea ca de fiecare dată microbii să se înmulţească şi nicidecum să moară. Am decis să informăm toată populaţia cu privire la faptul că pentru ştergerea mâinilor trebuie să adoptăm un prosop de hârtie în ciuda unuia textil.
Pe de altă parte, am început să creăm noi tehnologii şi noi variante de prosoape pliate pentru a putea fi folosite în bucătărie. Trebuia să facem oamenii să înţeleagă că renunţând la prosoapele tradiţionale, care stăteau îmbibate cu apă şi microbi, vom reuşi să câştigăm războiul.
Şi să nu uităm că aparatele de uscat mâinile cu aer cald din mall-uri sau alte magazine sunt un adevărat focar de microbi, parcă ar fi construite de armatele lor. Pentru a ne usca mâinile cu aceste ustensile avem nevoie de 45 de secunde pe care nimeni nu le respectă, aşa că plecăm cu mâinile ude, spre bucuria lor! Şerveţelele de hârtie, sau chiar câteva bucăţi de hârtie igienică ne asigură o uscare de 99% în doar 15 secunde, iar microbii vor plânge pe la colţuri de ciudă.
Aşadar, am decis să le scriu înapoi, în numele întregului nostru departament de cercetare:
"În numele echipei de cercetare Anti-Microbi, vă comunic prin această scrisoare că sunteţi pe cale să pierdeţi războiul. Nu mă aşteptam să fiţi atât de încrezători, dar în acelaşi timp naivi. Ne-aţi comunicat prin scrisoarea precedentă exact unde trebuie să lovim. Ne-am dat seama că acţionaţi intens în condiţii de umezeală şi că totul depinde de îngrijirea mâinilor noastre. Am informat întreaga lume despre noile prosoape de hârtie, care sunt o armă eficientă împotriva voastră. Am descoperit că dacă le folosim în ciuda clasicelor prosoape textile sau a uscătoarelor cu aer cald, veţi muri rând pe rând, în agonie. Mii de producători de hârtie igienică şi de articole antibacteriene ne susţin, iar împreună vom reuşi să vă învingem. În mall-uri, magazine sau alte băi publici am desfiinţat toate uscătoarele automate şi am suplimentat necesarul de prosoape de hârtie şi de hârtie igienică. În bucătăriile proprii am oferit tuturor oamenilor prosoape de hârtie în schimbul prosoapelor textile, care vă erau o casă tare confortabilă. În băi, în loc de prosoape mereu umede, fiecare om va folosi şerveţele de unică folosinţă, obţinând astfel o uscare rapidă într-un timp mult prea scurt pentru ca voi să vă puteţi mări armatele. Întreaga lume stăpâneşte acum tehnicile de luptă împotriva voastră iar tu, Micro-B, vei fi un lider învins fără drept de apel."
Câteva zile mai târziu, întreaga planetă uitase deja de vechile obiceiuri. Noi aşteptam însă un feedback de la Micro-B, dar fără rezultat. Oare câştigasem deja?
Articol scris pentru proba PaperPlus.ro în cadrul competiţiei SuperBlog2014