◕‿◕
Ce poate fi mai tomnatic decât un outfit cu pardesiu, ghete și pălărie? În ultima vreme mi s-a cam pus pata pe pălării, având în vedere că și ultimul outfit a conținut acest accesoriu. Pardesiul, ca să îl numesc astfel, m-a încântat de prima oară cum l-am văzut pe site. Materialul este însă destul de subțire, nu ține de cald, așa că în această perioadă rece nu îmi va fi de folos. Pălăria este o achiziție tare reușită: nu știu ce defect să îi găsesc! Nu este genul de pălărie perfect rotundă, ci marginile sunt ușor ”cârlionțate”, dar îmi place tare mult și am purtat-o destul de des. Rămânând pe site-ul SheIn, o altă elegerii inspirată în ultima comandă sunt aceste ghete negre. Comode, versatile, ușor de purtat, perfecte pentru vremea rece! Sunt mărimea 38 și chiar mă declar încântată de ele.
Blugii sunt ai prietenului meu, i-am furat de la el și i-am modificat la croitor. V-am spus mai multe despre asta în articolul de aici. Bluza este de fapt o rochie Amiclubwear, care îmi este mică. Este mărimea S și, dacă îm partea de sus îmi vine bine, peste șolduri stă să crape. Nu neg, am un corp mai dificil. Cu toate acestea, rochița este superbă, am văzut-o și pe alte site-uri chinezești. Detaliile sunt minunate și am de gând să o comand în mărimea M-L la primăvară. Vă place imprimeul cu frunze? Am furat toamna și am pus-o pe bluza mea!
Aștept cu mare drag comentariile voastre și părerile despre această ținută!
◕‿◕
P.S. Vă las cu o obsesie muzicală din ultimele zile: