Game of Thrones este serialul de care te apuci și nu te mai lași. Dacă nu vezi episodul nou apărut chiar în seara lansării, a doua zi spoilerele vor fi la ordinea zilei. Fie că mergi la facultate, la piață sau cu autobuzul, e imposibil să nu spună cineva: ”Serios, chiar nu-mi vine să cred cum s-a întâmplat să...” Cum a apărut episodul 1 din sezonul 5 Game of Thrones am lăsat orice și l-am urmărit pe nerăsuflate. La fel și episodul 2. Și 3. Și restul.
Ai auzit de #UrzealaBloggerilor?
Nu am putut spune ”pas” provocării BlogalInitiative și HBO România. Așadar, particip la #urzealabloggerilor. Nu știi despre ce campanie este vorba? Provocarea este simplă: îți alegi casa din care vrei să faci parte și personajul. Dacă nu îți găseși un personaj după chipul și asemănarea ta, îl poți inventa. Ai frâu liber la imaginație, doar ești un blogger creativ!
Eu am ales să fac parte din familia Stark, iar personajul meu preferat este Sansa Stark.
Nu zic că cei din familia Stark sunt fără de greșeală, dar după câte au avut de îndurat, parcă merită să câștige ei bătălia. Bineînțeles, asta dacă le mai rămâne vreun membru în viață până la sfârșitul serialului.
Primul care a căzut a fost Ned, al cărui cap a fost atârnat într-o țeapă mai ceva ca pe vremea lui Țepeș (cine știe ce pasiuni ascunse pentru istoria românilor avea Joffrey). Episodul sângeros al morții lui Catelyn și a lui Robb e iarăși unul care m-a convins că familia Stark merită susținerea mea. Și că nunțile nu sunt amuzante deloc. Au fost cei mai nedreptățiți de soartă și indiferent de scopul lor, au fost mereu înțeleși greșit. Considerați trădători, toți cei din familia Stark au un loc aparte pentru mine. Așa că ei vreau să îmi fie neamuri.

Personajul preferat, după cum ați văzut în titlul articolului, în video și în postarea anterioară, este Sansa Stark. Deși ea este catalogată drept o tânără naivă, care ar fi făcut orice pentru a deveni regină, mie mi-a atras atenția tocmai prin naturalețea ei. Să fim serioși, cine nu greșește? Chiar dacă vorbim de o greșeală gramaticală, de momentul când punem prea multă sare în mâncare sau acela când ne alegem soțul. Ce mare scofală? Toate se rezolvă. Asta dacă nu cumva, între timp, toți membrii familiei tale sunt uciși. Dar accidente se mai întâmplă.
Lăsând un pic gluma la o parte, dar cât să știm unde, pentru a reveni la ea, Sansa este tipologia omului care își dorește cu orice preț ceva, fără a concepe că pot exista și consecințe negative. Cred că tuturor ni s-a întâmplat să avem un țel și să ne dorim acel lucru atât de tare, încât să nu ne pese de momentele de după împlinirea lui. E ca atunci când vrei din toată inima o pisică și după prima zi cu ea îți dai seama că trebuie să o îngrijești și te panichezi. Sansa și-a dat seama că măritișul cu Joffrey nu era chiar lapte și miere.
Probabil că dacă eram în locul ei și eu aș fi făcut aceleași greșeli. Până la urmă, Sansa nu este personajul feminin cu cea mai ciudată alegere a partenerului de viață (îmi pare rău, Cercei, dar ăsta e adevărul). Și probabil că în locul Sansei aș fi fost la fel de nepăsătoare în ceea ce privește părerile celor din jurul meu.
Foarte puține persoane au plăcut-o pe Sansa după primul sezon. Nici nu e de mirare. Dorința ei de a fi regină o întoarce ămpotriva familiei. Și nimănui nu îi plac trădătorii. Nu spun că frații mai mici sunt mereu simpatici, am și eu o surioară care parcă este sora geamănă a Aryei, dar mă îndoiesc că aș trăda-o pentru a apăra un străin care, teoretic, mă poate face regină. Dar care îmi ucide tatăl. Și care mă căsătorește apoi cu Tyrion Lannister doar pentru amuzamentul său. Da, cel mai probabil că nu aș trăda-o.
Sunt atâtea familii și atât de multe personaje în Game of Thrones, că e imposibil să nu găsim unul care să ne fie măcar pe plac. Fie că e vorba de Ned Stark, Catelyn, Sansa, Khaleesi, Tyrion Lannister, Theon Greyjoy, chiar și Cercei sau Jamie. Sau chiar Joffrey.
Sansa este favorita mea. Și dacă ție nu îți e pe plac pentru că pare slabă de înger, cred că faptul că încă e în viață este o dovadă de putere, nu?

Tu ce personaj din Game of Thrones ești?
Sursa fotografii și gif-uri: http://9gag.com/
https://www.tumblr.com/