Prima mea brățară Soufeel - emoții la vamă și la prima purtare

Intru în rândurile bloggerițelor ce au brățări Soufeel, după cum se vede! Am fost atât de încântată când a trebuit să îmi aleg charmurile de pe site-ul Soufeel, că am petrecut cel puțin o oră analizând în stânga și în dreapta. Toate sunt minunate, dar am vrut ceva care să mă reprezinte. 

O brățară Soufeel, cadoul ideal pentru cei dragi

Mi se pare uimitor că, deși ne cumpărăm brățările din același loc, acestea sunt total diferite și că sunt șanse foarte mici ca cineva să aibă o brățară aidoma celei noastre. Încă de când am văzut prima oară brățărica am realizat de ce este atât de apreciată peste tot: Soufeel nu ne aduce bijuterii, ci emoții. Fiecare charm purtat cu mândrie are o poveste, iar purtarea lor mie îmi aduce mereu zâmbetul pe buze. Tocmai de aceea consider cu toată inima că o astfel de brățară Soufeel este un cadou extraordinar pentru cei dragi.

Mai jos vă arăt prima mea brățară Soufeel, explicația charmurilor, dar și alte detalii despre comanda Soufeel.

Coletul Soufeel vine la Poșta Vamală?


Da, eu de acolo am ridicat coletul. Primiți un tracking number de forma RS123456789NL, pe care îl puteți verifica mereu pe 17track.net. Comanda ajunge în 2-3 săptămâni. Cei de la Soufeel au avut grijă să treacă pe colet o valoare mică, de maximum 20$. În acest fel nu am plătit taxe vamale, chiar dacă domnul vameș s-a uitat destul de urâțel, pe motiv că argintul ar trebui taxat. Așa că, fetelor, mare grijă! Eu nu am plătit niciodată taxe vamale în orașul meu, Craiova, dar dacă sunteți din orașe unde știți că vameșii sunt de neînduplecat, s-ar putea să întâmpinați dificultăți.

Coletul vine foarte bine sigilat, iar înăuntru fiecare charm și brățata sunt ambalate separat. În plus, există și o punguță de cadou elegantă, ce poate fi folosită dacă dăruiți cuiva drag brățara comandată.




În colet am găsit și un sac pentru depozitare, dar și o lavetă specială pentru ștergerea brățării. Ambele sunt foarte elegante, de calitate și însemnate Soufeel.



Cum alegem mărimea brățării Soufeel?


Aici am avut mari, mari dubii. Eu am mâna foarte subțire și aproape orice brățară îmi este largă. Știind că brățara Soufeel are un sistem de prindere ce nu poate fi modificat, trebuia să merg la sigur. Mi-am măsurat mâna cu ajutorul unui metru de croitorie și am obținut 15cm. Pe site scrie să adaugi 1.5cm și la fel mi-au spus și cei de la Soufeel. Și ce să fi făcut eu: să fi ales 16cm sau 17cm? Am zis că decât să mă strângă, mai bine puțin lejeră și, gândindu-mă că și charmurile mai ”taie” din mărime, am ales 17cm. Foarte tare mă bucur de alegerea mea, îmi vine foarte bine și cred că mai încap câteva charmuri!

Brățărica aleasă de mine este cea clasică, din argint (de altfel, aproape toate charmurile și brățările de pe site sunt din argint). Închiderea este sigură, brățara este solidă și pare foarte trainică. O găsiți AICI.


Ce charmuri Soufeel mi-am ales?


Să trecem la partea frumoasă! Am, în primul rând, un charm cu sticlă de Murano Equinox de flori, pe care îl puteți găsi AICI. Sunt absolut îndrăgostită de toate charmurile cu sticlă de Murano, sunt superbe, elegante și mă duc cu gândul la o grădină mare, plină de flori.



Pentru că sunt un taur nărăvaș (născut în 29 aprilie) și îmi place zodia mea, am simțit că mă reprezintă un charm cu semn zodiacal. Îl găsiți AICI.



Mergem într-o călătorie în jurul lumii? Exact la asta mă duce cu gândul acest charm pe care îl găsiți AICI. Este jucăuș, colorat și parcă doar privindu-l mă simt mai bine.



Unul dintre cele mai dragi charmuri este cel de mai jos, din categoria Simbolul iubirii. Arată ca două verighete ce se unesc, iar scrisul spune: I've learned what love is from loving you (=Am învățat ce este dragostea iubindu-te pe tine). Cele două verighete sunt unite, în simbolul infinitului, iar pentru mine acest charm are o însemnătate aparte. Găsiți charm-ul AICI.




Și, nu în ultimul rând, un alt charm cu sticlă de Murano - dulci Osmanthus. E tare drăgălaș, finuț și întregește cu succes paleta de culori a brățării mele. Îl găsiți AICI.



Șiiiii brățara este completă! Am purtat-o zilnic de când o am și am o stare de bine și de confort când știu că este cu mine.


Aveți transportul gratuit la comenzile de peste 50$ pe site-ul Soufeel, cu posibilitatea de a returna brățara în 365 de zile. Am pentru voi un cod de reducere de 5% pentru orice comandă - BLOG5! Îl puteți folosi pentru a economisi ceva bănuți.

Vă spun cât de sincer se poate că nu am crezut că o să îmi placă atât de tare brățara Soufeel. Însă alegerea charmurilor, însemnătatea lor m-a cucerit din prima. Simt că este brățara mea și fără dubii că dacă aș purta brățara altcuiva nu aș simți același lucru. 

Sunt foarte curioasă să aud dacă voi aveți o brățară Soufeel și, dacă da, vă rog să adăugați în caseta de comentarii link-ul către postarea voastră, să o pot admira în voie!
Vă doresc o seară plăcută!
Pupici ◕‿◕