18 august 2015

OOTD: Back to school outfit

Nu mai e mult şi începe şcoala, aşa că m-am gândit că e momentul potrivit pentru un Back to school outfit. Blugi, cămaşă, pantofi cu talpă joasă, geantă mică şi părul prins - ce poate fi mai cuminte decât atât? Am încercat să scot puţin ideea întregii ţinute din zona de clasic şi am apelat la câteva trucuri.



Blugii mei Lee sunt fără îndoială cuminţi. Atât de cuminţi, că ar putea să aibă 10 la purtare şi nicio restanţă corigenţă. I-am cumpărat dintr-un second hand acum un an, au fost 15 lei, la reducere.I-am mai strâmtat jos la croitor, dar sunt blugii mei favoriţi fără rupturi. Comozi, clasici, cu o culoare care, după părerea mea, se potriveşte cu maro. Zis şi făcut, deci le-am pus o cureluşă maro în talie. 

M-am gândit că ar merge de minune cu noii mei pantofi SheIn, pe care îi am de ceva vreme în dulap, dar nu am reuşit să îi integrez în vreo ţinută de pe blog. Iată că le-am găsit combinaţia! Pantofii îmi plac, deşi recunosc, mi-ar fi plăcut să aibă banda neagră ceva mai subţire. Mie nu-mi par "butucănoşi", dar sunt sigură că există persoane care să îi consderă astfel. Prima oară m-au necăjit puţin la călcâiul drept, dar i-am purtat după cu ciorapi pufoşi prin casă şi acum pot să stau toată ziua cu ei în picioare, chiar şi fără şosete. Mărimea e 37 şi mă declar mulţumită.

În partea de sus port o cămaşă WalkTrendy deosebită (Andrei mi-a zis că dacă nu are mâneci e vestă, nu cămaşă! Aşa o fi?). E deosebită datorită franjurilor foarte populari în ultima vreme. Cămaşa are franjuri atât în faţă, cât şi în spate. Aceştia se aranjează după bunul plac, iar în timpul mersului parcă vor să zboare şi să îşi părăsească mama  locul. Eu i-am călcat înainte - pe fiecare în parte, chiar - dar nu e chip să îi faci să nu se mai onduleze. Cu toate acestea, m-aş fi aşteptat să văd o cămaşă din denim, de culoare deschisă, aşa cum era prezentată pe site. În realitate, este un material destul de subţire, nu la fel de gros ca denimul şi într-o culoare mai închisă. Mărimea S îmi e bună, mă felicit că nu am ales M, mi-ar fi fost mare cu siguranţă. Una peste alta, e o cămaşă / vestă de efect şi am atras multe priviri purtând-o. Nu e indecentă, dar are un element aparte ce te scoate din anonimat, aşa că o văd potrivită pentru prima zi de şcoală. 












Ce părere ai despre acest Back to school outfit
Ce element ţi-a atras cel mai mult atenţia? 
Ştii doar că părerea ta conteză! 
 ♥ ♥ ♥

  Fotografii realizate cu aparat foto digital Canon PowerShot SX510