OOTD: I stole my boyfriend's jeans

Când am dat eu comanda pentru acest palton din lână Sheinside primăvara părea departe. Zilele trecute mi-a ajuns, dar când am văzut că afară temperaturile o luaseră razna, depășind 25°C, am fost sigură că nu mai apuc să vi-l arăt curând. Dar parcă toate s-au aranjat în așa fel încât vremea s-a înrăutățit, iar eu, bucuroasă, am scos paltonașul la plimbare.




















Vă mai mintiți postarea dedicată vântului? Cred că nu a primit-o, neseriosul, sau a primit-o, dar continuă să se joace cu mine!



Paltonașul îmi place foarte mult și este exact cum mă așteptam. Fiind din lână e mai... înțepător, dar pe dinăuntru este căptușit cu un material lucios, deci nu provoacă mâncărimi în timpul purtării. Eu am ales mărimea M și bine am făcut, pentru că S-ul sigur m-ar fi ținut la mânecă. În față, paltonul se închide cu două capse.


Blugii purtați sunt din categoria ”boyfriend jeans” pentru că... sunt blugii prietenului meu, Andrei! Au fost blugii lui acum 1 an sau 2, care stăteau uitați în dulap. I-am luat, i-am probat și mi-a plăcut cum îmi vin! Am dat vreo 7 lei la croitor ca să îi mai strâmtez și acum îi port cu mare drag. Am mai ochit câteva perechi de la el, dar pe acelea nu vrea să mi le dea! J


Geanta Adona, Debbie, este nelipsită din ținutele mele de când mi-a adus-o curierul. E simplă, neagră, se asorteză cu orice și este foarte încăpătoare. V-am mai vorbit despre ea în ultimul outfit.



Cred că ați observat deja că în postările mele de tip outfit tocurile lipsesc. Lipsesc pentru că rareori le port, încă nu mă simt pregătită să le adaug în fiecare outfit de-al meu. Mai ales că obișnuiesc să arăt ținute lejere, comode, de zi cu zi. Pentru că exact așa mă îmbrac eu, fără exagerări. Așa că pentru ținuta aceasta am ales o pereche de adidași roz Victory.



VICTORY SHOES
MY BOYFRIEND'S JEANS
Fotografii realizate cu aparat foto digital Canon PowerShot SX510

Ce element din ținuta mea v-a atras cel mai mult atenția? Aștept cu mare drag să vă citesc comentariile, mă bucur de fiecare dată când primesc notificări!  

Pagini