Zilele acestea am fost "adăugată la prieteni" pe Facebook mai mult decât de obicei. Nu cunosc motivul, însă majoritatea persoanelor erau foşti colegi din generală sau diverse persoane cu care, la un moment sau altul, vorbeam pe internet şi împărţeam pasiuni comune.
Când am intrat pe Facebook-ul lor, am realizat că sunt exact la fel. Adică la 20 exact ca la 14-15. De ce? Mulţi au rămas cu acelaşi limbaj, aceleaşi gusturi în materie de muzică sau fotbal. Dacă la 15 ani poate fi scuzabil că îţi umpli pagina cu înjurături la adresa unei anumite echipe de fotbal şi citezi melodii hip-hop pline de citate obscene cu subînţelesuri pe care nici tu nu le înţelegi, când văd o persoană de 20 de ani că face asta eu îmi pun câteva semne de întrebare.
Cu toţii am avut vârsta în care credeam că o anumită trupă ne reprezintă, însă la cei mai mulţi gusturile se mai schimbă, se mai cizelează pe parcurs. Odată cu înaintarea în vârstă ne păstrăm anumite momente de copilărie sau ne alintăm, însă refuz să cred că ne păstrăm gândirea din adolescenţă.
La 20 de ani se presupune că ai făcut câteva alegeri importante în viaţă, că începi să devii conştient de faptul că lumea nu funcţionează aşa cum credeai tu mai demult. Dacă doreşti să fii etichetat până la 30 de ani drept cu "tip care înjură şi merge cu gluga pe cap şi pantalonii căzuţi", go for it, dar nu te aştepta ca lumea să creadă că tu eşti o persoană matură.
Unii dintre foştii mei colegi din generală au deja copii şi văd că sunt la fel de indolenţi şi au aceeaşi atitudine. Shame on me, lazy girl! Prefer să cred că anii nu trec peste noi doar în buletin, ci că mai acumulăm şi câteva informaţii pe care să le valorificăm. Nu e păcat să fii tânăr şi să crezi la infinit că maturitatea e ceva rău?
