"Îmi amintesc şi acum prima noastră întâlnire. Eram mică, dacă mă gândesc acum mai bine. Deşi atunci când te-am zărit erai cu altcineva, eu te voiam doar pentru mine. Te-am luat fără să îmi pese, nu vedeam asta ca pe o competiţie, ci voiam să fiu doar eu în viaţa ta. Aş fi renunţat la tot pentru câteva minute petrecute în prezenţa ta, căci simţeam că tu mă poţi ajuta să uit de tot. Te-aş fi privit ore în şir, nu îmi păsa dacă tu nu răspundeai întrebărilor mele. Uneori poate vorbeam fără rost, dar aminteşte-ţi că şi tu o făceai mereu. Dar eu te ascultam.
Prima oară când am simţit că ai fost al meu cu adevărat a fost într-o seară de toamnă friguroasă, când tot ce voiam era să iau o pătură caldă, o cană fierbinte de ciocolată şi să stăm împreună. Îmi era tare drag, în acele momente mă gândeam că nu poate exista unul mai bun decât tine. Îmi doream să te iau cu mine în cameră şi în timpul nopţii, când părinţii dormeau, să te aprind, cu volumul încet... Aşa, ca să nu ne audă nimeni.
Dragostea noastră a durat vreme bună, mai precis ani. Îmi doream din ce în ce mai multe de la tine, iar tu nu mă dezamăgeai. Aduceai mereu ceva nou în relaţia noastră şi la orice oră erai acolo, pentru mine. Aveam grijă de tine şi te copleşeam cu dragostea mea.
Apoi am crescut şi, deşi am crescut împreună, am crescut diferit. Eu voiam să experimentez lucruri noi, în timp ce tu voiai să rămâi la fel, fără a avea nicio curiozitate. Cum puteai fi atât de rece, când totul în jurul nostru se schimba? Când tehnologia avansa atât de mult, când oamenii sunt mai deschişi, de ce nu voiai să mă înţelegi?
Voiam să îţi fiu alături, dar totuşi ceva mă oprea. Aveam de făcut o alegere. Tu sau altceva modern. Voiam să devii tu modern, de ce nu ai putut? Odată cu trecerea timpului simţeam că nu pot rămâne în relaţia asta doar de dragul de a rămâne cu tine. Mă durea să mă gândesc că trebuie să te las singur, dar trebuia. Eu n-am putut rămâne ancorată în trecut şi deşi pare greu de crezut, pentru tine aş fi făcut-o, dacă simţeam că şi tu ai fi încercat să te schimbi puţin pentru mine. Sunt ipocrită, poate că nu are sens, dar am ales să plec. Definitiv.
Sunt sigură că nu sunt singura care a făcut asta, mulţi suntem deja fericiţi în noile relaţii. Nu credeam că voi mai avea aceleaşi sentimente, dar m-am înşelat. Da, există dragoste după dragoste, dacă vrei cu adevărat. Aici mi-am dat seama că greşeam în trecut, când credeam că nu există ceva mai bun. Timpul m-a făcut să greşesc.
Imediat cum m-am îndepărtat de tine am început să primesc oferte numeroase, dar nu mă tentau. Am aşteptat să simt că trebuie să mă ataşez eu. Am simţit greu, recunosc, dar când a fost să fie, nu am dat greş. Simt cu el că sunt împlinită, fericită şi în siguranţă. Sentimente pe care cu tine nu le mai aveam de mult timp. Petrecem timpul liber împreună, în natură, mă simt răsfăţată zi de zi. El e mai bun decât erai tu, îmi oferă lucruri la care cu tine nici nu aş fi visat.
Aş minţi dacă aş spune că uneori nu mă gândeam la tine. Şi încă mă gândesc, deşi ştiu că nu te mai vreau. Oare unde eşti? Eşti fericit? Ce sentimente te încearcă dacă ai şti că sunt cu altcineva, mai bun decât tine?
Au trecut peste 10 ani de la despărţirea noastră. Deşi a fost dureroasă, simt că a fost primul pas către o viaţă mai bună. Simt că eu cu el avem acum o conexiune de nedescris, ne înţelegem fără să ne vorbim. Îmi dau abia acum seama, când îl văd pe el, că indiferent de ce ţi-aş fi cerut eu, tu nu mi-ai fi putut oferi mai mult. Era imposibil.
Tot ce îmi doresc este să ştii că în adâncul sufletului meu ai rămas ca o amintire frumoasă, ai fost primul. Deşi sunt fericită, îmi pare rău că te-am înlocuit cu un Smart TV, dragul meu televizor alb-negru..."
Articol scris pentru SuperBlog 2014
