CC CREAM MAX FACTOR - review

   Nu cred că există femeie cărei să nu îi placă să aplice, măcar uneori, un fond de ten discret. Eu una recunosc, mie acoperirea imperfecţiunilor îmi dă mai multă încredere în mine şi chiar dacă nu mai aplic niciun alt produs de machiaj, un fond de ten poate fi suficient.

   Mult timp am folosind produse de machiaj fără a mă interesa ingredientele sau ce avantaje şi dezavantaje aduc acestea pielii mele. Credeam că dacă acoperă coşurile, cearcănele sau petele este totul perfect. Apoi am aflat despre produsele de tip BB Cream sau CC Cream, de care am fost fascinată. Îmi doream să încerc şi eu din aceste produse cât mai multe variante, să testez, să văd care este diferenţa. Unul dintre produsele pe care încă le folosesc cu drag în rutina mea de machiaj este şi CC Creamul prezentat mai jos.
CC CREAM MAX FACTOR – nuanţa 50 natural

   În primul rând, consider că nuanţa se potriveşte oricărui tip de ten deschis, dar nu extrem de alb. Mie îmi place cum se aplică şi nu se văd diferenţe de culoare pe gât, adică în niciun caz pe pielea mea nu există un aspect de „mască”.
                                              

Alte detalii:
                                     



   Produsele Max Factor mi s-au părut întordeauna calitative, aşa că acest CC Cream nu este o excepţie. Acest produs este ideal pentru machiajul zilnic, fiind lejer, dar totuşi cu o putere bună de acoperire. Cantitatea de 30 ml este generoasă şi vă ajunge vreme îndelungată, căci nu aveţi nevoie de mult produs la o aplicare.
   Eu am zile când îl aplic pe ten cu degetele, iar zile când aplic cu un bureţel de la un fond de ten compact. Indiferent de alegere, aspectul este unul natural, sănătos, fără senzaţia de încărcare.



   Diferenţa dintre un CC Cream şi un fond de ten normal constă în acoperire, hidratare şi protecţie. Nu multe fonduri de ten au SPF, dar acest CC Cream Max Factor are factor de protecţie solară 10. Poate că nu este foarte mult, dar e mai bine decât deloc. Eu folosesc oricum cremă protectoare pe sub machiaj, dimineaţa, aşa că nu am o problemă cu acest lucru.    
   Pe de altă parte, un CC Cream hidratează pielea şi o menţine astfel pe toată durata zilei. Spre deosebire de un fond de ten, acest tip de produs pentru ten are tendinţa de a intra în piele mai bine, de a o hidrata şi de a o proteja.

   Există, bineînţeles şi un dezavantaj: acoperirea. Nu zic că toate fondurile de ten acoperă excelent, sunt destule dezastre, însă rareori veţi găsi CC Cream cu o acoperire foarte mare. În general fondurile de ten cu acoperire foarte mare încarcă tenul şi din acest motiv este greu să găseşti această caracteristică la un produs de tipul Colour Correcting Cream. Însă CC Cream-ul Max Factor se descucă foarte bine la acest capitol!    Se poate observa şi în fotografia de mai sus că porii sunt acoperiţi, la fel şi micile imperfecţiuni. Rezistă la transfer ca un fond de ten normal, nimic deosebit în acest caz. Îmi place că are tendinţa de a se simţi „fin” la atingere, lăsând o piele catifelată după aplicare.

   Eu sunt extrem de mulţumită de acest produs şi mai am aproximativ 2 luni de folosire până când va expira. Nu am folosit doar acest CC Cream Max Factor pentru machiaj, dar vă garantez că este foarte spornic.

Voi l-aţi folosit? Ce alt CC Cream vă place?

Pagini