Un film de văzut cu şerveţelele alături: The broken circle breakdown

Cu acest articol particip la concursul organizat de Litere Stacojii, sponsorizat de Soap Bazar, magazinul online care comercializează săpunuri naturale și produse de îngrijire a pielii 100% naturale.


 Aseară am văzut un film cu prietenul meu, se numeşte <<The broken circle breakdown>>. Puteţi vedea câteva detalii despre el şi pe IMDb, pe noi nota măricică ne-a convins să-l urmărim.
   În general privim filme de groază sau comedie, dar acesta ni s-a părut mai special aşa că ne-am gândit că merge. Aşteptându-ne la o dramă oarecare, la o chestie emoţională care în loc să te îndoioşeze mai mult să ne adoarmă, am fost surprinşi să vedem că totuşi nu a fost aşa: am privit aseară unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut vreodată, care te plimbă de la o stare la alta şi care te face să fii al naibii de fericit cu ceea ce ai.
   Interesantă e şi metoda de povestire a acţiunilor, alternarea dintre prezent şi trecut făcându-mă să-mi fie dor de serialul Lost.
   Iniţial este vorba doar despre o poveste de dragoste între Elise, o tipă tare interesantă care făcea tatuaje şi Didier, un bărbos care cântă country. 


   Pe IMDb ei sunt descrişi astfel: He's a romantic atheist, she's a religious realist. Filmul are şi o legătură importantă de religie, vizând modul în care aceste două persoane percep viaţa, suferinţa sau fericirea.
    Se iubesc ei o vreme, totul e frumos şi roz, chiar dacă locuiesc într-o rulotă şi nu erau prea bogaţi. Se căsătoresc într-un bar, unde Elise poarta pe post de voal o perdea albă de la fereastră.


   Totuşi, aşa cum era de alteptat, Elise rămâne însărcinată. Deşi nu prea încântat la început şi vizibil sperial, Didier devine un tată iubitor şi naşterea fetiţei lor, Maybelle, îl transformă în cel mai fericit bărbat din lume.


   Desfăşurarea acţiunii este previzibilă, întrucât modul de expunere al filmului ne arată încă de la început care este intriga. Practic, viaţa familiei se schimbă atunci când fetiţa se îmbolnăveşte. Şi nu oricum, ci de cancer. 
   Ăsta e clar genul de film care te revoltă şi te emoţionează în acelaşi timp, care îţi aminteşte că în timp ce tu stai lejer în fotoliul tău, alţii se chinuie pentru viaţă şi îşi plâng copiii. De ce au copiii cancer? Cum poate fi asta corect? Cu ce au greşit?


   Perspectiva filmului vine mai mult din partea părinţilor şi a încercărilor lor de a rămâne puternici şi mai puţin din prisma copilului îndurerat. Şi asta parcă doare şi mai tare.
   Cum trec părinţi peste faptul că nu se mai poate face nimic pentru a salva tot ce ai tu mai de preţ pe lume? Cum poţi uita că în camera roz de alături stătea un suflet mic, parte din tine? Mai poţi fi vreodată la fel? Oare era mai bine să nu fi născut niciodată acest copil, pentru a nu suferi atât? Toate aceste întrebări macină sufletele părinţilor şi asta e normal. Încep să se învinuiască reciproc în loc să îşi fie alături.
   Dacă rămân sau nu împreună veţi afla din film. Eu garantez că nu veţi rămâne la fel după vizionare. Aaa şi să nu uit: luaţi cu voi şerveţele, e de plâns, rău.
   Aştept să  reveniţi după vizionare!