Aveti trusa de la Vivat Familia Craiova?

Nu sunt un om bolnăvicios tare, dar pe cele "de sezon" le ating fără probleme. Ca într-un joc video, unde apare pâlpâind pe eran new level. Nu sunt străină nici de cabinetul doctorului şi nici de farmacii. Mai mari sau mai mici, cu sau fără reţetă, pentru mine sau cei dragi, o dată pe lună tot păşesc într-una. 

Denumiri sofisticate scrise indescifrabil. Dacă ar exista un concurs pentru cel mai greu de citit scris, doctorul nostru de familie sigur ar striga: "Victorieee!". Am pornit cu reţeta în mână să cumpăr câteva medicamente pentru bunica mea. Ba de inimă, ba de  rinichi, ba de dureri de picioare.

"Nu avem medicamentul X, dar vă pot da înlocuitor". Fără înlocuitor, vă rog! Atât mi-ar fi trebuit, să merg la mamaie cu altceva decât ştia ea că-i face bine. Putea să fie medicamentul care te întinereşte cu 20 de ani, că dacă ea nu-l ştia nu ar fi funcţionat şi pace. Aşa că refuz politicos şi plec către o altă farmacie.

Câteva gânduri în prag de Crăciun

Încă un an. Încă un Crăciun, încă un Revelion. Pentru mine a fost un an tare bun, cu o grămadă de evenimente. Nu mă voi apuca să le anumăr acum, căci dacă mă urmăriţi de ceva vreme probabil le ştiţi. Cert este că am avut un an minunat din toate punctele de vedere: sentimental, al studiilor şi, de ce nu, financiar. 

Alegem dulap usi glisante pentru casuta noastra

Dintotdeauna mi-am dorit să am căsuţa mea. Eu şi Andrei plănuim asta de mult timp, poate chiar din prima perioadă în care ne-am cunoscut. A fost şi este acel sentiment de a avea locul tău, unde să te retragi seară de seară şi să meştereşti orice vrei, în orice încăpere. Nu o căsuţă mare, doar atât cât e nevoie. Vrem doar să nu fie în oraş, departe de agitaţie şi de aerul greu de respirat. Vrem o curte frumoasă şi o grădină în care să putem planta câteva răsaduri cu legume din care să facem conserve şi mâncăruri delicioase.

În ceea ce priveşte interiorul căsuţei, vrem să mergem pe aceeaşi idee de simplitate. Nimic pompos, nimic exagerat de scump sau de pretenţios. În final, nu contează cât a costat canapeaua, biroul sau patul. Contează ca la final de zi să fim împreună, să preparăm împreună o mâncărică sănătoasă, să bem un ceai de muşeţel cu miere sau o limonadă cu ghimbir. Contează acele 40 de minute în care ne uităm împreună la un serial nou de groază, doar aşa, pentru că acest tip de serial e singurul care nu mă face se adorm. Şi nu contează cât a costat laptopul sau televizorul de pe care apăsăm play.

Review: Tratament intensiv pentru calcaie cu argan si 10% uree GEROCOSSEN


E iarnă, frigul se înteţeşte pe zi ce trece. Am trecut de ceva vreme de la sandale şi pantofi tomnatici la ghete, cizme sau bocanci. Şosetele groase, pufoase şi colorate nu mai stau uitate într-un colţ de sertar, ci sunt acum piese de bază în îmbrăcămintea de zi cu zi. Cu cât mai confortabil, cu atât mai bine. Şi totuşi, mai alocăm acum acelaşi timp îngrijirii picioarelor ca în celelalte anotimpuri? Vara, când purtăm sandale, petrecem minute bune pentru a ne face pedichiura perfectă şi pentru a avea picioare catifelate. Nici iarna nu ar trebui să uităm de ele, căci nimeni nu îşi doreşte o piele a picioarelor uscate.


Ghiceşte şi câştigă produse surpriză!

Vă plac ghicitorile? Dacă da, am o provocare pentru voi. De curând am căzut pradă tentaţiei şi am dat o comandă pe Sheinside. Am pus în coş un singur produs, pe care îl aştept cu toată inima. Credeţi că veţi ghici acest produs? Sunt 6 variante, dar doar una este cea câştigătoare. Persoana care ghiceşte va primi un colet cu produse cosmetice surpriză din partea mea. Dacă mai multe persoane ghicesc, voi alege cu random dintre acelea care au răspuns corect.

Regulile sunt simple: alege produsul pe care crezi că l-am cumpărat, dă click pe linkul lui şi copiază acel link în caseta de comentarii. Fiecare persoană are dreptul la o şansă, o alegere, un comentariu! Dacă vreţi să susţineţi acest concurs puteţi da share. Până sâmbătă, 20 decembrie, puteţi să ghiciţi! 

Ie românească sau bluză brodată de pe Sheinside?


Zilele trecute am am fost la Straja. Am profitat de vremea superbă, de peisajul de vis şi de atmosfera minunată pentru a face câteva fotografii. De ceva vreme primisem un nou colet SHEINSIDE, unde piesa de rezistenţă era această bluză superbă. Am tot căutat momentul potrivit să o port, dar din cauza frigului nu am putut. Am reuşit să o pun în valoare în această zi şi nu puţine au fost laudele primite.

Manichiura este o necesitate, nu un moft

Culori, modele, inspiraţie şi pricepere. Acestea sunt doar câteva dintre caracteristicile unei manichiuri de efect. Trebuie să recunosc că nu am fost dintotdeauna pricepută în a-mi colora unghiile, pentru că, de ce să mint, nu mă pasiona prea tare. Preferam să le port scurte, date cu lac incolor şi la evenimente cu roşu. Acum 2-3 ani nu m-aş fi văzut niciodată o iubitoare de oje şi nici nu aş fi crezut că voi purta unghii lungi, aranjate şi colorate. Timpurile s-au schimbat însă, iar acum am un număr mult mai mare de oje decât aş avea nevoie. Îi dau dreptate prietenului meu când spune că oricum folosesc aceleaşi oje mereu, dar când văd culori frumoase în magazine pur şi simplu nu mă pot opri.

Recunosc, întotdeauna am apreciat femeile cu o manichiură îngrijită. Aceasta este ca o carte de vizită, iar unghiile neîngrijite atrag mereu atenţia şi creează o impresie proastă. Nici eu nu am mereu timp să îmi fac manichiura şi recunosc cu ruşine că mai sunt zile când ies din casă cu unghiile stricate. Tocmai de aceea am devenit tot mai interesată de manichiurile realizate cu  ojă semipermanentă sau cu gel. Astfel de tehnici sunt soluţia ideală pentru femeile ocupate, care doresc să aibă unghii frumoase, dar nu au timp să îşi facă manichiura la 3-4 zile. 

Apă de Trandafiri şi apă de Melisa de la Elemental.eu

Îngrijirea tenului reprezintă o prioritate pentru mine. Poate uit să folosesc o cremă de corp sau o mască de păr, dar în ceea ce priveşte îngrijirea tenului nu sar peste niciun pas. După demachiere şi curăţare cu un gel special, urmează aplicarea unei loţiuni tonice. De curând am folosit două ape florale Elemental.eu, care merită fără îndoială o postare pe blog.

Apă de trandafiri de Damasc bio

Nu e prima oară când folosesc pentru ten apa de trandafiri, în trecut fiind impresionată de cea de la Lady's. Am obervat acum diferenţe ca de la cer la pământ între aceea şi aceasta, de la Mayam.

Tidebuy plus size wedding dresses for a special day

When I think about winter I think about a perfect white wedding dress. I know, it may seem crazy, but I always tought this. So winter is here, Christmas is very close and a lot of girls decided to make their weddings in this season. Wedding is the most beautiful event in your life so everybody have to be happy in that day. No matter if you are 20 or 40 years old, 50 or more kilograms, you have to enjoy the unique day.

There is no surprise, I am engaged since a month. Maybe next year it would be the wedding, but the ideea is that there is no hurry. I never wanted a big wedding or a huge dress so I found on Tidebuy perfect dresses. No matter if you need a plus size wedding dress, on Tidebuy you will find the perfect ONE, so just check here -> http://www.tidebuy.com/c/Plus-Size-Wedding-Dresses-3576/

I jost love this simple dress! This is a dress that I would totally wear in my special wedding day. 


Produse terminate in luna noiembrie 2014

A trecut toamna şi iată că primii fulgi îşi fac apariţia cu teamă. Şi cum la fiecare capăt de lună curg postările cu produse terminate, e momentul să vă arăt şi eu cu ce am umplut coşuleţul de empties.

Săpunul lichid cu floare de lotus Yves Rocher a fost elementul de rezistenţă în baia mea o perioadă bună. Are un miros plăcut, identic cu cel al deodorantului cu aceeaşi aromă. Deodorantul mi-a plăcut de asemenea, dar îl consider potrivit pentru persoanele care nu au probleme cu transpiraţie excesivă, căci tind să cred că nu ar face faţă. Îmi place că nu are aluminiu sau parabeni şi de mai bine de jumătate de an folosesc doar acest tip de deodorante naturale de la Yves Rocher.



HAUL: Aoro, o tentaţie permanentă


Ce face orice femeie atunci când are ceva bani de cheltuit? Shopping! Am avut un buget micuţ pentru cumpărături pe Aoro.ro şi am profitat la maximum. Iniţial aveam în plan să îmi cumpăr câteva pensule şi neapărat un primer pentru ochi, dar iată că am ajuns să comand cu totul altceva. Vă pare cunoscut acest obicei? 

Produsele mele însumează 120 de lei, coletul mi-a ajuns azi, 1 Decembrie, cu Cargus Curier. Joi seară am pus comanda şi sunt foarte mulţumită de seriozitatea livrării, ca de fiecare dată. Aşadar, am pus în coş următoarele produse: