09 martie 2014

Sa nu spuneti nimanui cand o sa ma marit.


Buna tuturor !


   Stati linistiti, nu ma marit. E doar o provocare lansata de SuperBlog, la care particip cu mare drag. Asadar, azi va prezint cum mi-as dori eu sa ma casatoresc.
   Inca din titlu poate v-ati dat seama ca marele eveniment nu vreau sa fie fizic atat de... mare ! Da, sunt genul acela de fata care nu doreste nunta cu sute de invitati, cu porumbei albi la iesirea din primarie, care sa cheltuie o caruta de bani fara sens. Fetelor, aruncati cu rosii(oricum, am auzit ca fac bine pentru ten).
   Cand ma gandesc la ideea aceasta de casatorie clasica, nu-mi pot scoate din cap meniul acela cu sarmalute, unchii cu care nu te-ai revazut de 20 de ani, cantand fericiti cu oala de vin in mana, desi saracii nici nu-ti stiu poate numele sotului tau, matusile in haine asortate cu bucle rigide si parul rosu si cate si mai cate alte lucruri. Imi vine sa mor cand aud: ,,Trebuie sa facem nunta, ca asa se face, rade lumea de noi.". Pai tocmai, ca nu trebuie. E alegerea ta ce faci cu banii tai si ce amintiri vrei sa ai peste 50 de ani de la eveniment. Daca cea mai frumoasa amintire vrei sa fie o ceata de copilasi ai unor veri cu care n-ai vorbit in viata ta alergand peste tot si trantindu-ti tortul, e treaba ta; eu nu vreau asta.
   Nunta mea perfecta va fi una la care,
din start, vor lua parte doar persoanele dragi, persoanele care merita sa fie langa tine in acel moment si alaturi de care te bucuri sa spui cuvantul din doua litere.
   Nu ma marit inca, e prea devreme, dar am in cap un scenariu de nunta ideala din punctul meu de vedere.
   Pentru mine, ideea de casatorie subintelege ideea de fericire, de unire si de dragoste a cuplului, deci asta trebuie sa primeze. Pana la urma casnicia se bazeaza in oarecare mod pe acest eveniment, asa ca de ce sa nu fie unul intim, cu caracter personal, de care indragostitii sa-si aminteaza cu placere si emotie toata viata?
   Sunt un infinit de oferte, localuri si saloane pentru acest moment, unele mai mult sau mai putin luxoase. De exemplu, Salon du Mariage are un lucru ce ma atrage: foisoare pentru invitati, intr-un spatiu verde.

   Spatiu verde + doi tineri indragostiti = calea spre o nunta de vis !

   Astfel, eu as alege sa-mi desfasor marele moment intr-un loc curat, neatins de rautate, de idee de bani si de comercial. As organiza acest eveniment undeva la munte, intr-o bisericuta mica, binecuvantati de un preot cu adevarat credincios, care sa simta ca ne uneste pe veci si nu spune doar 5 cuvinte aruncate, grabindu-se sa ne ia banii si sa aduca urmatoarea pereche in lacas.
  
    Alaturi de familiile noastre si de doar cativa prieteni foarte buni, as spune ,,DA" mai hotarat decat niciodata. Mi-as dori apoi sa stam seara cu totii undeva, la o cabana si sa vorbim pana noaptea tarziu, nu sa bem si sa uitam de ce ne-am adunat cu totii. Sa depanam amintiri si sa ne facem planuri pentru viitor, nu sa ne facem griji ca nu putem plati consumatia zecilor de invitati antipatici.
  
   Rochia mea de mireasa mi-o doresc simpla, lejera si care poate fi purtata si ulterior. Nu vad rostul cumpararii unei rochii exagerat de scumpe, pentru ca apoi sa o tin in dulap, uitata, sau mai rau, sa o vand. O vreau sa fie a mea, pentru totdeauna si sa o mai port cu drag, amintindu-mi de acel moment minunat alaturi de partener.

   Buchetul ideal pentru mine cuprinde floarea-soarelui, floarea mea preferata.

   Calea spre o casnicie frumoasa porneste de la un moment frumos impreuna, de la o experienta de neuitat alaturi de celalalt... De ce sa nu o facem asa cum vrem noi si sa ne supunem standardelor impuse in zilele noastre ? Daca ar fi sa ma casatoresc maine, primul lucru pe care l-as spune ar fi: ,,Stai putin, am de dat un telefon si de facut plinul la masina."

   Sunt oare eu ciudata sau de moda veche, dar jur ca nu inteleg unele aspecte. Prefer sa pastrez banii de la o nunta fastuoasa si sa-i folosesc pentru ridicarea unei casute alaturi de dragostea vietii mele. Aleg ceva simplu si de neuitat.

   Sunt tare curioasa sa aflu ce parere aveti voi despre viitoare voastra nunta sau, daca ati facut-o deja, ce ati ales si de ce.

   Va imbratisez cu drag, ca de fiecare data.

_________________________________________________________________________________
*Nota:
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog editia Spring2014.
Pozele din articol nu imi apartin, fiind preluate de pe Google Imagini.